vineri, 3 septembrie 2010

RGB sau CMYK la print?

    O intrebare pe care o pun toti cei care vor sa printeze. O sa incerc sa explic care este diferenta din punct de vedere al ColorManagement-ului - corectitudinea procesului de lucru si a culorilor.

    Toate imprimantele printeaza CMYK dar: Diferenta este data de modul cum ajunge informatia de culoare la imprimanta. Driverele imprimantelor tip desktop "trimit" culorile in mod RGB (imprimantele tip home-use inkjet si laser). Imprimantele laser profesionale "trimit" culorile CMYK. Unele imprimante profesionale pot "trimite" informatia (selectiv) ori RGB ori CMYK in functie de alegerea utilizatorului.

1. Atunci cand nu se printeaza cu profil de culoare (Imprimanta se ocupa de conversia culorilor) se recomanda ca fisierul ce se printeaza sa fie in modul suportat de imprimanta. (RGB sau CMYK pentru a nu se face apoi conversii care nu sunt necesare).

2. Cand se utilizeaza profile de culoare la print (profile realizate pentru o anumita combinatie de cerneala/material/setari de imprimare):

a. Modul sigur: fisier CMYK

Modul CMYK este un mod sigur deoarece majoritatea imprimantelor pot tipari toate culorile acestui tip de spatiu. (cu exceptii atunci cand se tipareste la modul fast, sau pe material puternic absorbant). Cand se trimite un fisier la print unei alte persoane se trimite CMYK (fiind standardul de print) astfel veti fi sigur ca toate culorile vor fi tiparite corect - daca se printeaza pe o imprimanta calibrata.

Dezavantajul acestui spatiu este ca atunci cand se doreste sa se tipareasca fotografi, o mare parte din culori se modifica. Fotografia fiind original RGB, la conversia in CMYK se pierd  culori: (observati zonele de albastru si verde)


b. Modul extins: RGB
Imprimantele inkjet tip foto, pot tipari un spectru mai larg de culori decat contine spatiul de tip CMYK. Astfel, cand printati sau trimiteti la print la un laborator puteti trimite fisierele RGB dar se recomanda sa folositi functia "Soft proof" (cu profilul de culoare al imprimantei) pentru analiza culorile care vor fi tiparite. Laboratorul foto va poate pune la dispozitie  profilele de culoare -pentru soft proof - la cerere (sau se gasesc pe site-ul laboratorului).

Observatii:
-Modul RGB sau CMYK reprezinta modul in care este codata informatia despre culoare. Pentru a determina corect culoarea, aceste coduri sunt reprezentate intr-un spatiu de culoare: Adobe RGB, sRGB sau ISO Fogra27- CMYK, US Web Coated - CMYK etc. Aceste spatii/profile de culoare sunt standarde internationale.

Cea mai sigura metoda este sa converti din spatiul standard in care lucrati in spatiul imprimantei/laboratorului la care veti tipari. Astfel se elimina alte variabile precum tipul de "rendering" folosit de laborator la conversii din spatiul standard in cel al imprimantei.

Este obligatoriu ca fisierul imagine sa contina informatii despre spatiul de culoare in care a fost realizat. Activati sistemul de ColorManagement al programului in care lucrati! Intotdeauna asigurati-va ca ati salvat cu spatiu de culoare (Color profile)!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu