sâmbătă, 10 februarie 2018

Rezolutia

Rezoluția reprezintă numărul de pixeli (puncte de culoare) raportat la distanța în care se încadrează acest număr de pixeli. În mod uzual, unitatea de măsură este "dpi" (dots per inch). Corect, rezoluția unei imagini se măsoară in "ppi" (pixel per inch), iar rezoluția de printare se măsoară în "dpi" (imprimantele aruncă puncte de cerneală).



Rezoluția unei Imagini
Pentru a se tipări, o imagine se dimensionează la o unitate de măsura reala (dimensiunea în milimetri sau centimetri  pe care o va avea printul final).  Este important ca rezoluția acestei imagini să fie optimizată (ex. daca se dorește ca printul să aiba 6 metri x 3 metri, fișierul  imagine salvat la 300dpi  va avea 9GB).
Pentru a optimiza fișierul (dar și pentru a seta rezoluția minimă) trebuie să știm la ce aplicație se va folosi produsul imprimat, principala caracteristica fiind distanța de la care va fi văzut printul. 
Sistemul vizual uman are o rezoluție limitată.  Așezat la o anumită distanță (d) de o imagine, o persoană nu percepe o calitate mai bună a imaginii, chiar dacă rezoluția acesteia este mărita peste „Rezolutia optimă“; (în condiții de iluminare optimă și un contrast ridicat al imaginii);
Astfel se defineste „Rezolutia optimă“ care  se poate calcula folosind formula (general acceptata): 
Rezolutia optimă (dpi)=17467/ d, d- distanța de vizualizare a imaginii în centimetri.
O imagine la 300 dpi este vazută optim de la 58 cm distanță (o distanta normala de citire). Văzută de la un metru, rezoluția optimă a imaginii este 175 dpi; văzută de la 3 metri rezoluția optimă este 58 dpi.  Astfel puteți alege o rezoluție pentru salvarea imaginii, fără să exagerați cu dimensiunea fișierului dar și fără să pierdeți din calitate. De obicei, pentru a calcula rezolutia se alege ca referinta diagonala imaginii printate.
Rezolutia de Printare
Reprezintă numărul de puncte de cerneală pe care le poate depune o imprimanta intr-un inch (imprimante inkjet). Spre deosebire de un pixel care are 16 mil de culori, un punct de cerneală are un număr limitat de culori, de aceea rezoluția printerului trebuie să fie mult mai mare decât rezoluția fișerului pentru a fi văzut de la aceeași distanță optimă.
De exemplu, pentru un material printat la 1440 dpi, distanța de vizualizare optimă este 50 cm (de la această distanță ochiul uman percepe un ton continuu de culoare, nu poate observa așezarea punctelor de cerneală), iar la această distanță rezoluția optimă pentru fișierul printat este 300dpi. Pentru un material printat la 720 dpi distanța de vizualizare optimă este 1 metru, iar pentru 360 dpi distanța de vizualizare optimă este de 3 metri
În funcție de aceste date trebuie să selectați pe ce tip de imprimantă se printează.    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu