miercuri, 24 noiembrie 2021

Comunicarea in familie

 Oamenii incep sa devina adulti de la varsta de 2-4 ani. Atunci cand VOINTA se dezvolta si ii pune la incercare pe parinti. 

Cum ne simtitim cand copilul nostru nu face ce spunem sau ne spune ca nu vrea sa faca ce spunem?

Dupa ce am aflat raspunsul, sa ne aducem aminte... Când ne aflam printre alți adulți, si cineva ne spune sa facem ceva, facem acel lucru ca un robot sa ne ganditm inainte si ne intrebam "de ce?" trebuie sa facem acel lucru. Apoi facem o paralela si o sa ne dam seama  ce simte copilul nostru cand il punem sa faca ceva doar pentru ca suntem "stapanul lui"(si asta este singura justificare a noastra, ca parinti).

Daca corectam problemele cu forta, (agresivitate verbala sau fizica) obtinem cateva variante:
-copilul se departeaza emotional de familie iar cu prima ocazie va pleca din familie fara sa se uite inapoi.
-copilului i se distruge vointa si devine dependent emotional de familie (asemanator sindromul stockholm)
-copilul dezvolta efecte (cicatrici) psihice/ fizice asimilate anxietatii (frica, fobii, atacuri de panica)

De la 2 ani incepe perioada "de ce?" (de ce ploua, de ce este cerul albastru.etc) cand isi insusesc logica parintilor (sau a celor care le raspund la intrebarile "de ce?"). Daca ne enervam pentru ca tot suntem intrebati "de ce?" problema este la noi, nu la copil.

Începând cu vârsta de 3-4 ani, copiii încep să ne testeze autoritatea. In comunicarea cu propriul copil concluziile mele sunt urmatoarele:

Dacă insist prea mult că trebuie să facă ceea ce spun eu, „îi pierd atenția”, devine frustrată, nervoasa, dar dacă îi explic că îi doresc binele (suntem în aceeași echipă) și de ce ar trebui să facă acele lucruri ea poate înțelege și face. 

Așadar, nu o oblig, nu-i spun că este vina ei daca ma enervez, nu o cert daca plânge când are nevoie și o îmbrățișez (daca accepta), o invat despre sentimente, ii explic cum funcționează creierul/sentimentele și cum sa aiba putere, încredere în ea, sa fie calma și fericita. In acest fel nu-i zdrobesc voința, sunt prietenul ei, nu stăpânul ei.

Cum am ajuns la aceste concluzii?

Abilitatile noastre de comunicare s-au format in functie de experientele noastre de viata - interactiunile cu membrii familiei, colegii de scoala, cu prietenii, etc. 

Certurile sau neintelegirile (sau pasivitatea) dintr-o familie au rolul de a corecta problemele de comunicare. Trebuie sa intelegem ca aceste probleme sunt la NOI, nu la celalalt. Daca aceste "neintelegeri" se repeta, pe aceleasi teme asta ne de de inteles ca daca nu schimbam nimic la NOI ramanem blocati, ca o broasca testoasa care vrea sa urce o treapta si se rastoarna de ficare data, si iar incearca.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu